Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore

Menținerea ordinii și liniștii publice, siguranța rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă doar câteva exemple dintre cele mai importante misiuni desfășurate de efectivele Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Angajații din structurile operative ale MAI au intervenit la 4.347 de evenimente sau misiuni speciale în sprijinul cetățenilor. 2.927 intervenții au fost circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.420 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.

Duminică, echipajele de poliție și jandarmerie au prins în flagrant 106 de autori de infracțiuni care au săvârșit 118 de fapte penale. Totodată, polițiștii au depistat 8 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au constatat 3.493 abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1.4 milioane lei.

În ceea ce privește siguranța rutieră, polițiștii au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 335 permise de conducere și retrase 82 certificate de înmatriculare.

Duminică, reprezentanții IGSU au efectuat controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, nefiind identificate obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.

În cursul zilei de ieri, serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical pentru 1.191 persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 53 persoane.

De asemenea, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat, în același interval de timp, 18 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, nu au existat cazuri de cetățeni ucraineni care să depună cerere de azil în România.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.344 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 9.886 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 4 fiind acordate în ultimele 24 de ore. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 74.3%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 10.773 de mijloace de transport și 56.322 persoane, dintre care 3.189 de cetățeni ucraineni.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pentru protejarea comunităților prin prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și gestionarea eficientă a situațiilor de urgență.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut