Prioritățile M.A.I. discutate cu membrii Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, s-a întâlnit astăzi, 14 februarie a.c, cu membrii Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a Camerei Deputaților pentru a discuta despre prioritățile MAI și modul de îndeplinire a misiunilor specifice.Pe agenda de discuții s-au aflat managementul resurselor umane, asigurarea ordinii publice, modul de desfășurare a intervenției efectivelor MAI în timpul manifestărilor publice din această lună, stadiul Dosarului Schengen, bugetul ministerului și repartiția pe principalele titluri de cheltuieli, precum și prioritățile legislative ale MAI.În cadrul ședinței de lucru, doamna ministru Dan a prezentat măsurile identificate pentru acest an, pentru reducerea deficitului de personal de la nivelul MAI: numirea în funcție a celor 4.500 de candidați declarați admis la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor vacante, finalizate la sfârșitul anului 2016, ocuparea posturilor de ofițer vacante prin trecerea agenţilor de poliţie/ subofiţerilor/maiştrilor militari în corpul ofiţerilor, desfășurarea concursurilor pentru ocuparea a 106 posturi vacante, prevăzute la Serviciile Publice Comunitare, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, încadrarea a 1.656 de absolvenți ai promoției 2017 a instituțiilor de formare profesională inițială ale MAI și a celor care formează personal pentru nevoile MAI, încadrarea cu recrutare din sursă externă a posturilor vacante, în funcție de alocarea bugetară. O altă măsură este stabilirea cifrelor de școlarizare pentru admiterea în instituțiile de formare profesională inițială ale MAI și a celor care formează personal pentru nevoile MAI, la nivelul maximal, asigurând în același timp îndeplinirea eficientă a obiectivelor educaționale în procesul de învățământ.Regândirea conceptului de lucru în domeniul planificării structurale a condus la identificarea necesității de realizare a unei proiecții multianuale de dezvoltare instituțională. Sistemul actual de ordine și siguranță publică din România și-a dovedit viabilitatea, este unul dintre cele mai eficiente din Europa, constituie un bun exemplu și pentru alte state și funcționează în interesul cetățeanului.În ceea ce privește intervenția efectivelor de ordine publică la manifestațiile publice, ministrul afacerilor interne a apreciat că datorită eforturilor structurilor MAI pentru asigurarea protecției și siguranței persoanelor, precum și pentru respectarea condițiilor de legalitate, mitingurile s-au desfășurat în condiții de normalitate, nefiind semnalate incidente de o gravitate deosebită.În perioada 31.01 – 12.02.2017, la nivelul municipiului București și a altor 13 județe au fost sesizate 94 de infracțiuni (ocazie cu care au fost cercetate 92 de persoane) și au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale (fiind sancționate 90 de persoane). În urma evenimentelor violente, produse la manifestația de protest din data de 01.02.2017, au fost dispuse măsuri preventive față de 8 persoane, dintre care 4 persoane au fost arestate preventiv, iar față de 4 persoane s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Totodată, a rezultat rănirea a 12 persoane, cărora le-a fost acordat ajutor medical de specialitate, nefiind necesară internarea acestora.Pe tot parcursul manifestațiilor din municipiul București, acțiunea forțelor de ordine ale MAI a pus accent inclusiv pe comunicarea permanentă cu protestatarii pașnici, pentru delimitarea, izolarea și dispersarea grupurilor violente. Referitor la Dosarul Schengen s-a menționat faptul că rapoartele de evaluare au arătat că România este pregătită, dar că decizia de aderare este în final o decizie politică.La finalul întâlnirii Dorel Căprar, președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională a subliniat că trebuie continuată această colaborare și a felicitat ministrul afacerilor interne pentru activitatea din ultima lună și pentru deschiderea la dialog dovedită în acest timp.La rândul său, doamna ministru Carmen Daniela Dan a apreciat ca fiind extrem de important sprijinul Comisiei în soluționarea problemelor Ministerului Afacerilor Interne.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut