Reţea transfrontalieră specializată în trafic de droguri, destructurată

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au documentat activitatea infracţională a patru persoane suspectate că au introdus în ţară peste 200 grame de cocaină. În fapt, Robert M., de 42 de ani, Noemi M., de 35 de ani, Constantin M., de 27 de ani şi Florin Ţ, de 25 de ani, membri ai unei grup infracţional organizat transfrontalier, constituit din cetăţeni români şi maghiari, specializat în traficul de droguri de mare risc, care acţiona pe teritoriul Ungariei şi României sunt suspectaţi că au procurat, în perioada 2010 – 2011, din Ungaria, peste 200 grame de cocaină, droguri de mare risc pe care le-au distribuit consumatorilor din judeţele Bihor, Cluj şi Satu – Mare. Valoarea drogurilor este de 10.000 de euro.În instrumentarea cauzei, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat cu autorităţile judiciare din Ungaria.În urma probatoriului administrat în cauză, suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după care procurorii D.I.I.C.O.T. au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 29 de zile.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut