Reţea transnaţională de trafic de haşiş, destructurată

Doi membri ai unei reţele specializată în trafic internaţional de haşiş pe relaţia Maroc – Spania au fost surprinşi în flagrant de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate după ce au ridicat, dintr-o autogară din Bucureşti, un colet, în care se aflau 800 de grame de haşiş. În perioada mai – iulie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, au reuşit anihilarea unei reţele organizate transnaţionale, care introducea în ţară haşiş, pe relaţia Maroc – Spania. Drogurile erau porţionate şi comercializate, ulterior, pe raza judeţului Ilfov şi în Capitală.Gruparea infracţională era formată din S. Viorel, de 37 de ani, S. Soltănica, de 62 de ani, ambii din judeţul Ilfov şi E. Moulay, de 28 de ani, cetăţean marocan, cu reşedinţa în Bucureşti, în prezent aflat pe teritoriul Spaniei.La data de 22 iulie a.c., poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, au realizat prinderea în flagrant a lui S. Viorel şi S. Soltanica, după ce, anterior, au ridicat de la o autogară din municipiul Bucureşti, un colet, pe care E.Moulay l-a expediat din Spania la data de 19 iulie a.c. şi în care, cu ocazia controlului, s-au găsit 800 grame de haşiş, destinat comercializării.Cei în cauză au conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc şi deţinere şi distribuirea de droguri de risc. Cele două persoane au fost reţinute, iar ulterior arestate. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut