Reuniune COREPER

În cadrul reuniunii COREPER din data de 10 noiembrie a.c., s-a hotărât transmiterea proiectului de decizie privind ridicarea controalelor la frontierele interne pentru România şi Bulgaria către Parlamentul European, în vederea demarării procedurii de consultare a acestui organism. Transmiterea acestui proiect constituie o etapă procedurală importantă în cadrul calendarului de aderare a României la Spaţiul Schengen. România a parcurs până în prezent, în perioada 2009 – 2010, şase dintre cele şapte vizite de evaluare prevăzute în calendarul de aderare la Spaţiul Schegen, în domeniile cooperare poliţienească, protecţia datelor personale, vize, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre. Toate rapoartele de evaluare Schengen, aferente misiunilor desfăşurate până în prezent, au fost aprobate în cadrul Grupului de lucru Evaluare Schengen de la Bruxelles, principala concluzie a acestora fiind că România a ajuns într-un stadiu avansat în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului Schengen şi este în mare parte pregătită să adere la Spaţiul Schengen. Singurul raport care recomandă re-evaluarea ţării noastre este cel în domeniul frontierelor aeriene, vizita de reevaluare urmând a avea loc săptămâna următoare. Ultima vizită de evaluare la care va fi supusă ţara noastră este: Sistemul de Informaţii Schengen/SIRENE –noiembrie –decembrie 2010.INFORMAŢII DE BACKGROUND: Consiliul Uniunii Europene este asistat de un Secretariat General dar şi de mai multe comitete, dintre care cele mai important este COREPER. COREPER este format din reprezentanţi ai statelor membre, fiind un organ permanent, de natură diplomatică, care pregăteşte şedinţele Consiliului, propunerile de decizii precum şi propunerile de compromis. Membrii COREPER sunt reprezentanţi permanenţi cu rang de ambasadori (COREPER I) fiind asistaţi de un reprezentant permanent adjunct (COREPER II). Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie, pe o perioadă de 6 luni, de fiecare membru al Consiliului.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut