Rezultatele acțiunilor din data de 15 februarie a.c. pentru verificarea măsurilor dispuse de autorități în contextul pandemiei COVID-19

În cursul zilei de luni, 15 februarie, a.c., personalul Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanți ai altor instituții, au participat la peste 1.400 de acțiuni pentru verificarea modului în care au fost respectate măsurile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În acest context, au fost verificate peste 66.000 de persoane, peste 4.600 de operatori economici, aproximativ 150 de operatori transport persoane și peste 9.100 de obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri.

În total, echipele mixte de control au aplicat 5.454 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.000.000 de lei, cele mai frecvente abateri constatate fiind nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea, nepurtarea măștii de protecție ori pentru nerespectarea distanțării fizice.

De asemenea, au fost sancționate contravenții precum nerespectarea măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private și nerespectarea restricțiilor privind deplasarea persoanelor.

Efectivele angrenate în misiunile de control au fost formate din aproximativ 17.000 polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ANSVA, ANPC, angajați ai Ministerului Sănătății, ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, angajați ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și reprezentanți ai autorităților locale.

În urma controalelor menționate, personalul MAI a întocmit două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

La linia telefonică TELVERDE au fost primite 5 apeluri, acestea fiind fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 4 județe.

Personalul MAI va continua activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut