Prezentatoare stiri:
Percheziții de amploare în instituțiile de la vamă. Polițiștii de frontieră și vameșii au fost ridicați după ce s-a descoperit că făceau trafic cu țigarete din Ucraina, dar și cu substanțe agricole interzise în Uniunea Europeană. Macrina Sivu este alături de comisarul șef de poliție Bogdan Ghebaur.
Macrina Sivu, corespondent:
Vorbim așadar despre un caz extrem de complex, peste 130 de percheziții care au avut loc în cadrul unor instituții publice, un caz în care au fost iată, implicați funcționarii publici – polițiști, dar și vameși – polițiști de la frontieră, care, iată, s-au ocupat cu traficul de țigarete de contrabandă, dar și cu substanțe extrem de toxice.
Comisar șef de poliție Bogdan Ghebaur, purtator de cuvânt al Poliției Române:
Vorbim de o acțiune complexă a polițiștilor de la Combaterea Criminalității din Suceava, împreună cu polițiștii de frontieră și cu procurorii DIICOT. Peste 130 de percheziții efectuate în județele din acea zonă, într-un dosar în care sunt vizate infracțiuni ce pornesc de la contrabandă contrabandă, calificată, dare, luare de mită și abuz în serviciu.
Toată activitatea a fost documentată pe parcursul a doi ani și grupurile acționau pe două paliere. Partea ucraineană, care se ocupa de introducerea în țară a țigărilor de contrabandă și a altor mărfuri și partea română care prelua aceste bunuri și ulterior le comercializa.
Tot din cercetări a reieșit că pe teritoriul României au introdus și substanțe agricole interzise pe teritoriul Uniunii Europene. Tocmai de aceea s-au extins cercetările și cu privire la aceste fapte. Toate toate persoanele vizate au fost conduse la audieri, urmând a fi luate măsuri legale împotriva acestora. Ce este de subliniat la astfel de acțiuni este că toate persoanele certate, indiferent de calitatea lor, sunt egale în fața legii și răspund pentru faptele lor. Astfel de acțiuni au rolul de a face curățenie în propriul sistem și tocmai pentru a nu pune într-o lumină ce nu face cinste instituțiilor statului.
Macrina Sivu, corespondent:
Așadar, o misiune extrem de complex în care au fost implicate toate aceste instituții care au colaborat foarte bine și care, iată, au reușit să combată o adevărată mafie.








































