Şase persoane aflate în pericol pe Dunăre salvate de poliţiştii de frontieră

Vineri seară, poliţiştii de frontieră călărăşeni şi tulceni au intervenit pentru recuperarea a şase persoane care au solicitat sprijinul autorităţilor prin intermediul serviciului de urgenţă 112, deoarece se aflau în pericol, după ce ambarcaţiunile cu care navigau pe fluviul Dunarea nu au mai putut fi manevrate în siguranţă.* În data de 25.09.a.c., în jurul orei 21.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Călăraşi au fost sesizaţi, prin numărul de urgenţă 112, că pe fluviul Dunărea, în zona km.flv.356, se află în derivă o ambarcaţie de agrement cu două persoane la bord. Acţionând cu operativitate pentru sprijinirea celor în cauză, poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcaţie rapidă aparţinând Sectorului Poliţiei de Frontieră Călăraşi, intervenind pentru aducerea celor două persoane de sex masculin, împreună cu ambarcaţiunea, la locul de acostare din zona Braţului Borcea.Bărbaţii, domiciliaţi în Bucureşti, au declarat că au dorit să iasă la pescuit pe fluviul Dunărea, iar în jurul orei 21.00, au constatat o defecţiune la motor pe care nu au putut-o remedia. Observând că barca se deplasa în derivă, speriaţi, au solicitat sprijinul autorităţilor printr-un apel telefonic la numărul 112. Persoanele în cauză nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.* Vineri seară, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Pardina, judeţul Tulcea, au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 despre faptul că în zona Mila 23, Canal Heracleea, o ambarcaţie de agrement cu patru persoane la bord, solicită sprijinul autorităţilor.Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o misiune de căutare, salvare şi sprijin a persoanelor în cauză, deplasându-se în zonă cu o ambarcaţie rapidă aparţinând Sectorului Poliţiei de Frontieră Pardina. Astfel, în jurul orei 23.50, lucratorii noştri au descoperit barca cu cele patru persoane „eşuată” pe mal, în Grindul Stipoc.Bărbaţii au declarat că s-au speriat din cauza întunericului şi a faptului că nu au mai putu manevra barca, motiv pentru care au apelat numărul de urgenţă 112. Poliţistii de frontieră au transportat persoanele în cauză, împreună cu ambarcaţia lor, până la Dispozitivul Operativ Mila 23, în condiţii de siguranţă. Serviciul Presă şi Comunicare din cadrulInspectoratului General al Poliţiei de Frontieră


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut