Ședință a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență

Ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoş TUDORACHE, în calitate de președinte al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), a convocat marţi, 4 octombrie a.c., la sediul MAI, o ședință extraordinară, la solicitarea Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). În cadrul întâlnirii au fost propuse măsuri pentru prevenirea apariției pestei porcine africane în țara noastră, având în vedere că s-au înregistrat cazuri în proximitatea teritoriului naţional al României. Conform datelor furnizate de ANSVSA în acest moment pe teritoriul României nu a fost înregistrat nici un caz de îmbolnăvire cu pestă+ porcină africană. Boala nu are nici un impact asupra sănătății umane, nefiind transmisibilă la om.Președintele CNSSU a cerut reprezentanților ANSVSA, Poliției de Frontieră și organelor vamale menținerea unei stări de alertă permanentă în zona frontierei cu Ucraina și cu Republica Moldova, precum și prezența permanentă a specialiștilor ANSVSA la punctele de trecere a frontierei Halmeu, Siret și Sighetul Marmației pentru efectuarea controlului privind introducerea în țară a unor alimente de origine animală. În perioada imediat următoare, ANSVSA va înainta Guvernului un memorandum și un proiect de hotărâre de Guvern prin care să fie reglementate toate aceste măsuri. O altă temă discutată astăzi în CNSSU a vizat riscurile generate de scăderea cotelor fluviului Dunărea asupra navigației pe sectorul comun româno-bulgar. Cu acest prilej, s-a decis ca Administrația Fluvială a Dunării de Jos să întreprindă, în regim de urgență, lucrările necesare în vederea asigurării condițiilor minime de navigație, sens în care va fi implementat Planul de lucrări pentru anul 2016, convenit de Comisia mixtă româno-bulgară de întreținere și îmbunătățire a șenalului navigabil. Ministerul Transporturilor va sprijini și monitoriza luarea acestor măsuri.De asemenea, membrii CNSSU au aprobat o Hotărâre privind încetarea activității Comitetului Național Ebola ca urmare a încetării alertei internaționale de sănătate publică în ceea ce privește virusul hemoragic Ebola de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). În același timp, s-a aprobat transformarea Comitetului într-un grup de suport tehnic al CNSSU cu privire la posibile epidemii cu boli înalt contagioase. La ședința extraordinară a CNSSU au participat Achim Irimescu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Roatiș Chețan, președinte ANSVSA, secretar de stat dr. Raed Araft, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, general de brigadă dr. Ovidiu Vasilică, inspector general al IGSU, Gabriela Murgeanu, director Departament Transport Naval din Ministerul Transporturilor, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor implicate în gestionarea problematicii existente pe ordinea de zi.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut