Şeful D.O.S.P., chestor de poliţie Ioan Dascălu, la sesiunea „Iniţierea şi implementarea echipei comune de investigaţii”

Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din M.A.I., chestor de poliţie Ioan Dascălu, a deschis astăzi, 9 martie a.c., sesiunea de prezentări „Iniţierea şi implementarea echipei comune de investigaţii“ – Joint Investigation Team (JIT), organizată de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti. Evenimentul vizează familiarizarea ofiţerilor de poliţie cu procedurile de lucru utilizate în cadrul unei Echipei Comune de Investigaţii, dezbaterile fiind conduse de reprezentanţii Poliţiei Metropolitane londoneze, participanţi la Operaţiunea Europa/Golf, precum şi de poliţişti români specializaţi în combaterea crimei organizate. „Ţin să menţionez că JIT (echipa comună de investigaţii), ca instituţie, reprezintă un instrument pentru sprijinirea şi facilitarea, atât a anchetelor specifice care implică criminalitatea transfrontalieră, cât şi o modalitate de a consolida încrederea reciprocă între statele participante. Susţin cu tărie acest tip de cooperare şi cred că utilizarea echipelor de anchetă comună (JIT), va avea, la nivel european, o contribuţie semnificativă în construirea unui spaţiu de Justiţie, Libertate şi Securitate“, a precizat şeful D.O.S.P. ***În cadrul D.C.C.O. a fost înfiinţat în anul 2002, pe baza unui parteneriat cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Proiectul REFLEX România – grup de lucru interinstituţional comun între România şi Marea Britanie, care a avut ca scop îmbunătăţirea schimbului de date şi informaţii pentru eficientizarea combaterii migraţiei ilegale şi a traficului cu fiinţe umane. În perioada de funcţionare, la nivelul Proiectului au fost demarate activităţi privind constituirea unei echipe comune de investigaţii (Joint Investigation Team) în cadrul Operaţiunii Europa.Având în vedere complexitatea cauzei, s-a colaborat cu autorităţile judiciare britanice, fiind organizate mai multe întâlniri de lucru, sub coordonarea Europol şi Eurojust.În urma finalizării cercetărilor, în anul 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 26 de inculpaţi, 17 dintre aceştia în stare de arest, pentru infracţiuni privind traficul de fiinţe umane.În Marea Britanie, în cadrul Operaţiunii „Golf“ au fost arestate, în urma unor acţiuni care s-au succedat în timp, mai mulţi cetăţeni români pentru fraude la sistemul asigurărilor sociale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut