Semnarea Scrisorii de Intenţie pentru întărirea cooperării polițienești operative cu Franța

Luni, 17 iunie a.c., secretarul de stat Bogdan Tohăneanu, împreună cu ambasadorul Republicii Franceze în România, E.S. Philippe GUSTIN, au semnat Scrisoarea de Intenţie între ministrul Afacerilor Interne din România şi ministrul de Interne din Republica Franceză referitoare la întărirea cooperării poliţieneşti operative şi la trimiterea în misiune a poliţiştilor români în Franţa.Documentul reprezintă dorinţa comună a celor două părţi de a formaliza, prin intermediul unui instrument bilateral de colaborare, modul în care se derulează cooperarea poliţienească prin intermediul reprezentanţilor Poliţiei Române care desfăşoară, începând cu 2010, misiuni temporare cu caracter operativ pe lângă Prefectura de Poliţie din Paris, Direcţia Generală a Poliţiei Naţionale şi Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale din Republica Franceză.Pentru implementarea documentului, părţile au în vedere accesarea de fonduri europene în vederea finanţării activităţilor prevăzute în cadrul conlucrării operative, cu atât mai mult cu cât, la nivelul Uniunii Europene, cadrul financiar 2014-2020 conţine un capitol distinct alocat cooperării poliţieneşti.Documentul va face obiectul unor negocieri anuale în urma cărora vor fi avansate propuneri cu privire la continuarea/încetarea misiunii poliţiştilor participanţi, cât şi la numărul reprezentanţilor Poliţiei Române care ar urma să fie trimişi în activităţi temporare cu caracter operativ, în funcţie de cazuistica aflată pe rol.center> * * * Semnarea Scrisorii de Intenţie a fost convenită la data de 4 aprilie a.c., cu ocazia întrevederii pe care delegaţia franceză condusă de către prefectul Poliţiei din Paris, domnul Bernard BOUCAULT, a avut-o la sediul MAI cu reprezentanţi ai conducerii MAI.În cadrul discuţiilor, oficialii francezi au adresat mulţumiri pentru demersurile angajate de autorităţile române în soluţionarea cazurilor de delincvenţă şi pentru efortul depus prin detaşarea unui număr mare de poliţişti români care, prin activitatea lor, au contribuit la creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor francezi, dar şi a turiştilor aflaţi în vacanţă la Paris.În acest context, prefectul Poliţiei din Paris a solicitat prelungirea detaşării poliţiştilor români în Franţa cu încă un an, respectiv iunie 2013 – mai 2014, subliniind încă o dată importanţa şi eficienţa dovedită a activităţilor desfăşurate de aceştia. Având în vedere rezultatele foarte bune obţinute în cadrul celorlalte trei misiuni de patrulare, partea franceză şi cea română au convenit trimiterea în misiune, în intervalul 28 iunie – 31 august 2013, a altor 20 de poliţişti, prezenţa poliţiştilor români îmbrăcaţi în uniformă fiind apreciată drept una de natură să aducă un plus de siguranţă locuitorilor şi turiştilor din capitala Franţei.


Alte articole:
Skip to content