Sesiune de informare şi instruire a poliţiştilor şi procurorilor pe tema combaterii evaziunii fiscale

Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan Dascălu, a participat, miercuri, 5 octombrie a.c., la Moeciu, în judeţul Braşov, alături de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna Laura Codruţa Kovesi, la o sesiune de informare şi instruire având ca temă „Combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei şi spălării banilor. Competiţie prin cooperare. Rezultate şi perspective în lumina noilor dispoziţii de drept substanţial şi procedural”. La întâlnire au participat procurori, ofiţeri de poliţie judiciară şi ofiţeri de informaţii din circumscripţiile judeţene Braşov, Sibiu, Harghita, Covasna, Mureş, Alba, Hunedoara, Gorj, Dolj, Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. În cadrul reuniunii şeful D.O.S.P. a precizat că „Rezultatele obţinute până acum, pe linia combaterii evaziunii fiscale şi contrabandei cu ţigări, dovedesc faptul că abordarea integrată a acţiunilor reprezintă o soluţie eficientă, iar efortul nostru trebuie să continue având ca principal scop întărirea bugetului general al statului”.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut