Sesiuni de instruire profesională pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în administraţia publică

Direcția Generală Anticorupție organizează în această perioadă 3 sesiuni de instruire profesională în cadrul proiectului Mecanisme eficiente pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în administraţia publică, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Naţional aferent Fondului pentru Securitate Internă, cod ROFSIP2016OS5A08P01 – componenta pentru Cooperare Poliţienească.Astfel, în perioada 19-21.06.2018, a avut loc la Călimănești – Căciulata, sesiunea de instruire profesională privind formarea și pregătirea specialiștilor în domeniul riscurilor și vulnerabilităților la corupție. Activitatea a urmărit instruirea personalului de specialitate din aceste instituții privind managementul riscurilor și vulnerabilităților la corupție, inclusiv în domeniul achizițiilor publice și gestionării fondurilor europene și al utilizării soft-ului aferent precum și optimizarea infrastructurii de utilizare a aplicației, urmând ca, cursul acestui an, să mai fie organizate unsprezece sesiuni similare.La sesiunea de instruire au participat cursanți din cadrul mai multor instituții publice, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerul Educației Naționale, Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență şi Ministerul Sănătății.Totodată, în perioada 25-29.06.2018, se organizează la Constanţa, sesiunea de instruire profesională în domeniul prevenirii fraudelor în achiziţii publice, inclusiv din fonduri europene în vederea perfecționării pregătirii de specialitate, din perspectiva prevenirii corupţiei, a personalului din instituţiile implicate în procesul de achiziţii publice şi gestionării fondurilor europene. În cursul acestui an, vor mai fi organizate două sesiuni similare.La activitate participă, alături de ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, reprezentanţi ai Curţii de Conturi, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Consiliului Concurenţei, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Generale Logistice a MAI și Direcției Generale pentru Comunicații și Tehnologia Informației.Cea de-a treia sesiune de instruire profesională din proiect va avea loc în perioada 26-28.06.2018, la Băile Tușnad, și va fi destinată formării și pregătirii specialiștilor în domeniul riscurilor și vulnerabilităților la corupție. În context se urmărește instruirea personalului de specialitate din aceste instituții privind managementul riscurilor și vulnerabilităților la corupție, inclusiv în domeniul achizițiilor publice și gestionării fondurilor europene și al utilizării soft-ului aferent precum și optimizarea infrastructurii de utilizare a aplicației.La activitate participă, în calitate de cursanți, reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Administrația Națională a Penitenciarelor, Ministerului Educației Naționale, Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Ministerului Sănătății.Pe același domeniu, în cursul acestui an, vor mai fi organizate zece sesiuni similare.DGA – Biroul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Participarea ministrului Afacerilor interne, Cătălin Predoiu, la DC News TV. Vezi aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Eroilor, detalii aici 

Percheziții într-un caz de trafic de migranți, detalii aici 

Prin intermediul serviciului de programare on-line pentru depunerea cererilor de pașapoarte, în perioada 03.06.2024-09.06.2024, au fost efectuate programări pentru 25.470 persoane

Polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei pentru peste 151.400 de persoane. Detalii aici

Pompierii militari au asigurat intervenția la peste 1.800 situații de urgență înregistrate în întreaga țară.

Bărbat reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost prins în flagrant delict, la intrarea în țară, cu 17 pistoale, calibru 9 mm și muniție  fără acte de proveniență

23.214 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici

125 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni, vezi aici știrea

Sari la conținut