Sinteza masuri MAI ninsori

SINTEZĂ privind situaţia creată de căderile de zăpadă şi fenomenele meteorologice periculoase la data de 19.12.2009, ora 06.00Secretarul de Stat, Şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, domnul chestor şef Dan Valentin FATULOIU a verificat, vineri 18 decembrie 2009, modul în care se acţionează pentru combaterea efectelor ninsorii în judeţele Buzău, Galaţi, Brăila si Ialomiţa. Cu această ocazie s-au constatat deficienţe în Judeţul Galaţi. Acestea privesc nerespectarea procedurilor transmise pentru intervenţia pre-evenimet, precum şi coordonarea necorespunzătoare a structurilor locale ale M.A.I. De asemenea, societăţile prestatoare de servicii au acţionat cu întârziere sau cu utilaje neperformante. În acest sens, Secretarul de Stat a dispus o evaluare privind respectarea la nivelul IPJ Galaţi a procedurilor de intervenţie. Totodată, IGPR prin Direcţia de Investigare a Fraudelor, împreună cu ANRMAP şi Garda Financiară vor verifica legalitatea încheierii contractelor de prestări servicii realizate prin achiziţii publice, corectitudinea îndeplinirii obligaţiilor asumate în contract şi înregistrarea veniturilor realizate de către societăţile prestatoare de servicii. De asemenea, în baza datelor obţinute din teren, verificările se vor extinde şi la alte judeţe, unde au existat deficienţe în activitatea societăţilor responsabile cu deszăpezirea În cursul zilei de vineri, 18 decembrie, efectivele MAI au acţionat în teritoriu pentru combaterea efectelor produse de ninsori şi viscol cu 2035 poliţişti şi poliţişti de frontieră, 113 jandarmi, 101 personal de intervenţie din cadrul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă cu un total de 892 mijloace de intervenţie. În urma acţiunilor desfăşurate poliţiştii au aplicat un număr de 76 sancţiuni conducătorilor auto şi 3 administratorilor drumurilor, în valoare de 20345 LEI.S-a acţionat cu prioritate în judeţele Buzău, Călăraşi, Galaţi, Ialomiţa şi Tulcea pentru dirijarea circulaţiei, transmiterea mesajelor către populaţie, deblocarea autovehiculelor, asigurarea intervenţiei utilajelor speciale de deszăpezire şi distribuirea către persoanele din autovehiculele blocate, a materialelor de primă necesitate. PERSOANE ŞI MIJLOACE AUTO EVACUATE TOTAL PERSOANE EVACUATE – 233 TOTAL MIJLOACE EVACUATE – 119 Începând cu ora 15.00 au fost înregistrate un număr de 119 blocaje de autovehicule şi respectiv de 233 persoane. Cele mai multe blocaje au fost înregistrate în judeţele: Buzău (16 autovehicule şi 30 oameni); Galaţi (23 autovehicule şi 57 oameni); Tulcea (22 autovehicule şi 69 oameni); Vrancea (47 autovehicule şi 67 oameni). O situaţie mai deosebită a fost înregistrată în judeţul Tulcea, unde au fost blocate 22 autovehicule, în care se aflau 69 de persoane, pentru care s-a dispus cu sprijinul autorităţilor locale, evacuarea, cazarea şi hrănirea acestora, în localităţile Valea Nucarilor (30 persoane), Măcin (30 persoane) şi Casimcea (9 persoane). Autorităţile publice şi structurile Ministrul Administraţiei şi Internelor au acţionat cu forţe şi mijloace specializate astfel încât marea majoritate au fost eliberate şi şi-au reluat deplasarea.În continuare MAI recomandă cetăţenilor să evite circulaţia cu autovehiculele pe drumurile publice, în judeţele cu grad de alertă Cod Galben deoarece în cazul înteţirii ninsorilor, drumurile vor fi închise.A fost emisă o nouă atenţionare meteorologică de Cod Galben pentru intervalul 19.12.2009 ora 20 – 20.12.2009 ora 10, in judetele Braila, Galati, Vrancea, Buzau, Tulcea, Constanta, Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Ilfov si in municipiul Bucuresti, pentru intensificări ale ninsorii şi viscol. La nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au dispus măsuri pentru: 1. Obligativitatea aplicării, cu fermitate, de către şefii tuturor structurilor teritoriale ale M.A.I. a măsurilor dispuse anterior. 2. Acordarea unui accent deosebit asigurării, cu prioritate, a măsurilor necesare pentru sprijinirea populaţie afectate (autoturisme şi cetăţeni blocaţi în trafic, persoane aflate în dificultate şi cu nevoi de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, distribuirea către populaţia din localităţile izolate a alimentelor şi materialelor de strictă necesitate, etc.) 3. Asigurate condiţii pentru preluarea cetăţenilor blocaţi în trafic şi cazarea temporară a acestora, in caz de necesitate, la sediile/locaţiile inspectoratelor judeţene de poliţie, jandarmi, poliţie de frontieră şi situaţii de urgenţă şi formaţiunilor/structurilor subordonate acestora, inclusiv la posturile de poliţie comunale. INFORMAŢII DE BACKGROUND Art. 105 pct. 28 din Regulamentul pentru aplicarea OUG195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice prevede că: Constituie contravenţie şi se sancţionează cu de la 21 la 100 puncte amendă neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementãrilor în vigoare. De asemenea, conform art. 148 pct. 15 din acelaşi act normativ, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 puncte amendă conducătorul auto care circulă cu un autovehicul cu masa totală autorizată mai mare de 3,5 t pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără a avea montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate în perioadele şi pe drumurile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor. 1 punct amendă = 60 lei


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Candidații care și-au depus cererile de înscriere la școlile postliceale ale MAI trebuie să își completeze dosarul de recrutare până la 24 octombrie 2024. Detalii aici

Efectivele MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.382 evenimente. Detalii aici

186 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

743 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii aic3

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la emisiunea „În fața națiunii”, Antena 3. Detalii aici

Sari la conținut