Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului

Ministerul Afacerilor Interne va dezvolta un serviciu administrativ informatic pentru cetăţeni si mediul de afaceri necesar vizualizării online a datelor referitoare la apostilele eliberate de instituţiile prefectului din România, printr-un proiect cu finanţare europeanăMinisterul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului, derulează începând cu data de 5 iulie 2013 proiectul „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru actele oficiale administrative” cod SMIS 31493, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Societăţii Informaţionale. Proiectul are o valoare totală de 2.039.818,61 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 1.645.015,01 lei. Proiectul se implementează în municipiul Bucureşti şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, la sediul M.A.I. şi la sediile instituţiilor prefectului, pe o durată de 16 luni. Prin implementarea proiectului, Ministerul Afacerilor Interne îşi propune dezvoltarea unui serviciu administrativ informatic pentru cetăţeni si mediul de afaceri necesar vizualizării online a datelor referitoare la apostilele eliberate de instituţiile prefectului din România. Aceasta se va realiza prin asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice folosite de către instituţiile prefectului pentru eliberarea apostilei, prin crearea unei baze de date centralizate a M.A.I., actualizată în timp real de către instituţiile prefectului, care să furnizeze online informaţii privind actele oficiale administrative pentru care s-a eliberat apostila, prin operaţionalizarea unui sistem TIC eficace şi securizat de verificare a apostilelor eliberate precum şi prin dezvoltarea competenţelor profesionale ale persoanelor responsabile cu gestionarea bazei de date şi cu operarea înregistrărilor.Noul serviciu va oferi posibilitatea consultării în timp real prin mijloace electronice a bazei de date centralizate şi verificării autenticităţii actelor oficiale administrative pentru care cele 42 instituţii ale prefectului eliberează apostila în conformitate cu obligaţiile internaţionale asumate de România. De rezultatele proiectului vor beneficia, în primul rând, persoanele interesate să verifice autenticitatea unei apostile emise de statul român (angajatori, mediu de afaceri, autorităţi şi instituţii publice, instituţii de învăţământ etc din statele semnatare ale Convenţiei de la Haga), în contextul globalizării pieţei forţei de muncă şi a liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor. Totodată, beneficiari ai implementării proiectului vor fi şi cele 42 de instituţii ale prefectului care vor efectua înregistrările în baza de date centralizată sau care vor dori să obţină informaţii despre alte apostile eliberate în România, prin 88 de angajaţi ai acestora şi ai M.A.I. care vor fi instruiţi pentru a opera sistemul.Pentru detalii suplimentare legate de acest proiect, persoanele de contact sunt:Constantin MIHART – Coordonator proiectDirector General, Direcţia Generală pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei PrefectuluiMinisterul Afacerilor InterneTelefon 021/316.36.76 e-mail: constantin.mihart@mai.gov.roTudor CHIRIŢĂ – Asistent proiect Manager public, Direcţia Generală pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei PrefectuluiMinisterul Afacerilor InterneTelefon 021/316.07.21e-mail: tudor.chirita@mai.gov.ro


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut