Direcţia Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vă invită, marţi 30 aprilie a.c., la sala Centrului Cultural al M.A.I., pentru un spectacol de muzică şi dans organizat pentru 70 de copii din patru centre de zi din Bucureşti, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte. Spectacolul va fi susţinut de formaţia de dansuri “Ritm” a Clubului Copiilor Sector 6 – Bucureşti şi de Formaţia “Meloritm” de la Palatul Naţional al Copiilor. Cu acest prilej, micuţii de la centrele de zi vor primi cărţi şi jucării donate de copiii cadrelor din structurile Aparatului Central al M.A.I. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural al M.A.I. din strada Mihai Vodă, nr. 17, sector 5, Bucureşti, începând cu ora 15:00. * * * Cu ocazia Sărbătorii Învierii Domnului, lucratorii M.A.I. au fost alături și de cei 110 copiii cu dizabilități ai Centrului „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti. Prin colecta prilejuită de Sfânta Sărbătoare de Paşti a fost strânsă de personalul M.A.I. suma de aproximativ 5.000 de lei, din care au fost achiziţionate dulciuri, instrumentar de bucătărie, jocuri instructiv-educative pentru copii, precum şi alte obiecte necesare pentru buna desfăşurare a procesului educativ. De asemenea, 40 de bâtrâni aflaţi în Aşezământul Social Căminul “Sfânta Mănăstire Pasărea” din Brăneşti, judeţul Ilfov au primit cadouri şi alimente din partea lucrătorilor M.A.I..
Spectacol de muzică şi dans organizat de Centrul Cultural al M.A.I. pentru 70 de copii din patru centre de zi
Alte articole: