Pentru buna desfăşurare a turului II al alegerilor pentru Preşedintele României, Ministerul Administraţiei şi Internelor a luat măsuri de suplimentare a forţelor de ordine, comparativ cu cele implicate în primul tur de scrutin. Astfel, peste 60.700 angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt angrenaţi în misiuni pe timpul turului II al alegerilor pentru Preşedintele României. Dintre aceştia, 32.434 sunt poliţişti, 12.128 jandarmi, 3.872 sunt poliţişti de frontieră, 6.360 lucrători ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, 601 de la alte structuri, iar 1.383 sunt de la unităţi de învăţământ ale MAI. De asemenea, în aceste activităţi sunt implicaţi şi 4.209 de poliţişti comunitari.Misiunile angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor constau în paza secţiilor de votare (33.979 de lucrători), asigurarea ordinii publice (18.057), iar din rezerva de ordine publică fac parte 4.547 de cadre. În ziua alegerilor, Poliţia Română va organiza, atât individual, cât şi împreună cu Autoritatea Rutieră Română, 842 filtre în vederea prevenirii turismului electoral. La data de 5 decembrie 2009, la nivel naţional, au fost înregistrate 54 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 77 de persoane şi au fost aplicate 46 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 36.950 lei.Cele mai multe infracţiuni au fost comise pe raza judeţelor Dâmboviţa, Teleorman, Botoşani Argerş, Brăila şi Ilfov şi privesc fapte prevăzute de O.U.G nr. 95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României (oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze) sau de art. 209 din C.P. (furtul sau dispariţia unor mijloace de propagandă electorală).Cele mai multe sancţiuni contravenţionale s-au aplicat în judeţul Galaţi , urmat de judeţele Olt, Hunedoara, Braşov, Dâmboviţa şi Satu Mare Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură populaţia că va acţiona ferm faţă de orice încălcare a legii şi va manifesta echidistanţă indiferent de calitatea celor care încalcă normele legale în vigoare.De asemenea, Ministerul Administraţiei şi Internelor recomandă tuturor cetăţenilor să respecte legea şi să anunţe la numărul unic de urgenţă 112 orice faptă care încalcă reglementările electorale.
Suplimentare forte MAI tur II alegeri prezidentiale
Alte articole: