Suspect de trafic de droguri de mare risc, reţinut

Un bărbat din Bucureşti este suspectat de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. că a comercializat două kilograme şi jumătate de heroină. Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, în cursul zilei de ieri, au probat activitatea infracţională a unui bărbat, din municipiul Bucureşti, suspectat de trafic de droguri de mare risc.Astfel, bărbatul a fost surprins în flagrant de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., după ce a comercializat 2.500 de grame de heroină, în schimbul a 45.000 de euro.În cauză, a fost începută urmărirea penală faţă de suspect, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În urma probatoriului administrat în cauză, astăzi, suspectul a fost reţinut, iar mâine urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R..I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut