Suspect de trafic de minori, arestat preventiv

Poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au documentat activitatea infracţională a lui B. Gabriel, de 19 ani, din localitatea Vama, judeţul Suceava, suspectat de trafic de persoane. Acesta este bănuit că, în primăvara acestui an, a recrutat trei minore de pe raza judeţului Suceava, le-a cazat într-un apartament închiriat în Câmpulung Moldovenesc şi ulterior, prin ameninţări şi violenţă, le-a obligat să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi de la care, în prealabil, încasa diverse sume de bani.La data de 14 septembrie a.c., cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Suceava, s-a efectuat o percheziţie la domiciliul suspectului, iar împotriva sa a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava. La data de 15 septembrie a.c., la propunerea procurorului de caz, Tribunalul Suceava a emis pe numele suspectului mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut