Suspecţi de fraude informatice, depistaţi

Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au desfăşurat în această dimineaţă 21 de percheziţii, dintre care 14 în Sibiu, una în Arad, una în Bucureşti, două în Cluj şi trei în Vâlcea, la domiciliul mai multor suspecţi de fraude informatice.Din investigaţiile efectuate a reieşit că, începând cu anul 2009, pe raza municipiului Sibiu s-au constituit două grupări infracţionale organizate, care îşi desfăşurau activitatea infracţională atât în România, cât şi în străinătate, în scopul obţinerii de venituri ilicite prin săvârşirea de infracţiuni informatice. În fapt, de pe conturi de acces create cu date fictive sau de pe conturi sustrase, accesate neautorizat, erau postate spre vânzare, pe diverse site-uri de vânzări on-line, bunuri fictive (utilaje de şantier, telefone mobile, ipad-uri, aparate foto, camere video, bunuri electrocasnice şi altele), persoanele vătămate care licitau pentru bunuri sau care doreau să le achiziţioneze transferând diverse sume de bani membrilor celor două grupări pentru a intra în posesia bunurilor. În această perioadă au fost induse în eroare aproximativ 130 de persoane din diverse state ca S.UA., Italia, Franţa, Spania, Germania, Elveţia, Austria, Belgia, Australia, etc., prejudiciul creat fiind de peste 120.000 de euro.Începând cu anul 2011, cele două grupări au conlucrat tot mai mult, unii membri regăsindu-se în ambele grupări, fapt ce a dus la fuzionarea acestora.Din investigaţiile efectuate a reieşit că, pe lângă licitaţiile fictive prin internet, suspecţii deţineau, fără drept, datele conturilor unor clienţi ai unei bănci italiene.De asemenea, pentru a acoperi sursa ilicită a banilor, unul dintre coordonatorii grupării a creat un site şi o societate comercială ce oferea, fictiv, produse de curăţare folosind sisteme profesionale, iar pentru plata acestor servicii acesta efectua transferuri de bani din conturile părţilor vătămate, emiţând inclusiv facturi pe numele acestora. O altă metodă de a ridica bani din conturile părţilor vătămate era achiziţionarea de produse şi servicii prin internet, efectuând plăţi din contul acestora prin internet-banking.Faţă de 22 de persoane se efectuează cercetări privind comiterea infracţiunilor de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice forma a unui astfel de grup, fraude informatice şi spălare de bani.În urma percheziţiilor au fost identificate mai multe sisteme informatice, medii de stocare şi înscrisuri.Mai multe persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu pentru audieri, urmând ca, în funcţie de probatoriul administrat în cauză, procurorii să dispună măsuri legale. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut