Suspecţi de trafic de droguri de risc, reţinuţi

Ieri, 25 septembrie a.c., poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Bistriţa-Năsăud au efectuat percheziţii domiciliare la două persoane suspectate că au cultivat droguri de risc la locuinţele lor. Au fost ridicate plante şi seminţe de cannabis, precum şi instrumente folosite în activitatea infracţională. Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore.Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud efectuează cercetări faţă de D.C.R., de 31 de ani şi B.A.V., de 29 de ani, ambii din Bistriţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu şi punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului de droguri.Cei doi sunt suspectaţi că au cultivat cannabis în grădina locuinţei lui D.C.R., şi în ghivece, la locuinţa lui B.A.V.. Până în prezent au fost identificaţi patru consumatori de droguri, cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, care îşi procurau droguri de risc de la cei doi.La data de 25 septembrie a.c., în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, poliţiştii din cadrul S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu poliţişti de la I.P.J. Bistriţa-Năsăud, au efectuat două percheziţii la locuinţele suspecţilor. Astfel, au fost găsite şi ridicate, în vederea efectuării de cercetări, 16 plante de cannabis, cu înălţimi cuprinse între 0,50-1,20 de metri, având aproximativ 650 grame substanţă vegetală de culoare verde, 60 grame de cannabis, 15 grame seminţe de cannabis, instrumente şi ustensile folosite în activitatea infracţională pentru mărunţirea, cântărirea şi ambalarea drogurilor.În urma acţiunii, au fost conduşi la sediul S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud, pentru audieri, şase persoane.În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reţinerea pentru 24 ore faţă de cei doi suspecţi, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 143/2000.Astăzi, suspecţii vor fi prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut