Tineri aflaţi pe litoral, suspectaţi de deţinere de droguri de risc

În urma unei acţiuni organizată de poliţiştii antidrog au fost depistate patru persoane care deţineau droguri de risc în vederea consumului propriu. Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au organizat într-o staţiune de pe litoral, week-end-ul trecut, acţiuni specifice de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri. În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat asupra a patru persoane 15 grame de cannabis, substanţe interzise conform prevederilor Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Astfel, asupra unui tânăr de 21 de ani, din Giurgiu, au fost găsite 3 grame de cannabis, pe care le deţinea în vederea consumului propriu.Totodată, asupra unui alt tânăr, de 23 de ani, din Bucureşti, au fost descoperite 3 grame de cannabis.De asemenea, alte două cazuri similare au fost depistate de poliţiştii antidrog, asupra a doi bărbaţi, unul în vârstă de 28 de ani, din Cernavodă, judeţul Constanţa, iar celălat de 37 de ani, din Oradea, judeţul Bihor, fiind găsite 2 grame, respectiv 5 grame de cannabis.Toate cele patru persoane sunt cercetate de către poliţiştii antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin 1 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut