Toleranță zero față de criminalitatea organizată și traficul de persoane

    Toleranță zero față de criminalitatea organizată și traficul de persoane

 

 

     Autoritățile române vor beneficia de sprijinul tehnic al partenerilor din Statele Unite ale Americii în lupta împotriva grupărilor de criminalitate organizată și a traficului de persoane

      Astăzi, 12 iunie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o întâlnire de lucru între ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, ministrul justiției, Cătălin Marian Predoiu, și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, Gabriela Scutea.

 

     Întâlnirea a avut ca scop identificarea unor soluții pentru eficientizarea activităților în domeniul combaterii criminalității organizate, cu accent pe linia traficului de persoane.

 

    În urma discuțiilor, demnitarii au dispus realizarea unui plan de măsuri, cu aplicabilitate urgentă, în care vor fi prevăzute, ca ripostă la activitățile infracționale desfășurate de grupurile infracționale organizate, precum și acțiuni operative concrete care să conducă la destructurarea rețelelor de trafic de persoane, trafic de droguri, precum și combaterea infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale.

 

      În acest context, a fost constituit un grup de lucru interinstituțional format din specialiști ai structurilor operative din cadrul instituțiilor menționate anterior, grup care are ca obiectiv principal combaterea traficului de persoane, a infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, dar și a traficului de droguri, prin acțiuni concrete, realizate în termen scurt, care să conducă la sancționarea fermă a acestor fapte.

 

      În cadrul efortului de combatere a grupurilor infracționale organizate și a rețelelor de trafic de persoane, polițiștii și procurorii români vor coopera judiciar internațional cu colegii din statele partenere României și pot accesa, la cerere, sprijin tehnic și logistic din partea instituțiilor de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii, partener strategic al României inclusiv din perspectiva aplicării legii, combaterii criminalității și respectarea statului de drept.

 

    Totodată, Ministerul Afacerilor Interne, prin Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, va intensifica cooperarea cu organizațiile non-guvernamentale, în vederea protejării și asigurării de asistență pentru victimele traficului de persoane.

 

      Cooperarea între instituțiile naționale și cele internaționale, dar și cu partenerii sociali, reprezintă nu doar o necesitate, ci și o condiție obligatorie în vederea prevenirii și combaterii tuturor formelor de manifestare a criminalității.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut