Un bărbat căutat pentru comiterea unei fapte de ultraj, a fost depistat de polițiștii Direcției de Investigații Criminale-I.G.P.R.În seara zilei de 10 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul Urmăriri, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale și al S.I.I.A.S. – unități din cadrul I.G.P.R., au pus în aplicare, în București, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din judeţul Brăila.Cel în cauză era dat în urmărire la nivel naţional întrucât se sustrăgea executării unei pedepse de 9 luni închisoare pentru ultraj comis asupra unui magistrat. În fapt, împotriva acestuia, instanța de judecată a reţinut că, în luna noiembrie 2009, a trimis scrisori în care îl ameninţa cu moartea şi îi adresa cuvinte jignitoare magistratului deoarece ar fi întocmit documente procedurale referitoare la o faptă pe care condamnatul nu ar fi comis-o.Cel în cauză a fost încarcerat într-un centru de reținere și arestare preventivă al D.G.P.M.B. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice
Urmărit, depistat
Alte articole: