Urmăriţi internaţional şi naţional, depistaţi de poliţiştii bihoreni

Trei bărbaţi, pe numele cărora existau mandate de executare a unor pedepse privative de libertate şi care se sustrăgeau executării acestora, au fost depistaţi de poliţiştii din cadrul I.P.J. Bihor. Cei în cauză au fost încarceraţi în vederea executării pedepselor. Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Bihor l-au depistat şi reţinut pe C.C., de 28 de ani, din municipiul Oradea, urmărit naţional.Tribunalul Bihor a emis faţă de cel în cauză mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la cinci ani de închisoare pentru comiterea de infracţiuni la Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (trafic de droguri de risc – haşiş şi cannabis). Totodată, poliţiştii Compartimentului Urmăriri l-au depistat şi reţinut pe S.C., de 22 de ani, din Ungaria, urmărit naţional şi internaţional.Judecătoria Marghita a emis faţă de acesta un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la un an şi patru luni închisoare, pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei.De asemenea, a fost depistat şi reţinut J.I.E., de 22 de ani, din Municipiul Zalău, pe numele căruia Judecătoria Zalău a emis un mandat de executare a unei pedepse de doi ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.Cei în cauză au fost încarceraţi în Arestul I.P.J. Bihor, urmând a fi transferaţi la Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepselor la care au fost condamnaţi.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut