Viceprim-ministrul Dan Nica, ministrul administraţiei şi internelor, la Forumul Salzburg

Viceprim-ministrul Dan NICA, ministrul administraţiei şi internelor, participă la Conferinţa Miniştrilor de Interne din cadrul Forumului Salzburg, care are loc la Varşovia, în perioada 29-30 mai 2009. Evenimentul se desfăşoară sub egida Preşedinţiei polone a Forumului. Acest format de cooperare, la care România, în calitate de membru, participă alături de Austria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria, cărora li s-a alăturat şi Croaţia – cu statut de observator – constituie o importantă platformă pentru dialog, consultări şi schimb de opinii, în vederea armonizării poziţiilor acestor state în ceea ce priveşte securitatea internă şi cea regională. Temele Conferinţei urmăresc îndeaproape subiectele de actualitate aflate pe agenda Uniunii Europene, dar şi aspectele privind cooperarea poliţienească practice, la nivel operativ, ce se regăsesc în activitatea grupurilor de lucru organizate sub această egidă. Astfel, problematica azilului, programul Stockholm şi perspectivele legate de proiectul SIS II constituie importante subiecte de dezbatere la nivelul delegaţiilor ministeriale. În contextul discuţiilor pe marginea problematicii Schengen, delegaţia română, alături de partenerii bulgari de cooperare, va realiza o prezentare a stadiului demersurilor efectuate pentru aderarea la acest Spaţiu. Dezbaterile se vor concentra atât pe rezultatele întâlnirilor desfăşurate, la nivel de experţi, în cadrul Grupurilor de Lucru, cât şi pe concluziile acestei reuniuni, un punct distinct fiind acela al prezentării de către ministrul Dan NICA a priorităţilor Preşedinţiei române a Forumului Salzburg din semestrul II al acestui an.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor capitalei într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare. Detalii aici

Cercetați pentru trafic de persoane în formă continuată, influențarea declarațiilor și complicitate la trafic de persoane în formă continuată. Detalii aici

Acțiune de amploare în Târgu Mureș. Detalii aici

Polițiștii continuă acțiunile cu forțe sporite, de tip razie, în orașul Vlăhița și în localitățile din apropiere. Detalii aici

În perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.619 sancțiuni contravenționale. Detalii aici

Amplă acțiune desfășurată de polițiști, în Dumbrava Roșie. Detalii aici

17 de percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violențe, amenințarea, distrugerea și violarea de domiciliu. Detalii aici

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut