Vizită în Franţa a oficialilor M.A.I.

Azi, 15 martie 2010, secretarul de stat, şef al Departamentului Schengen, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu şi adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică al MAI, chestor principal de poliţie Ioan Căbulea, au efectuat o vizită la Paris la invitaţia Prefectului Michel GAUDIN.În contextul reuniunii privind problematica infracţionalităţii române în Franţa, care a constituit subiectul principal al acestei vizite în Franţa, oficialii români s-au întâlnit cu Henri Michel COMET – secretar general al Ministerului de Interne francez, cu generalul de corp de armată Jacques MIGNAUX – adjunct al Jandarmeriei Naţionale Franceze, cu prefectul Parisului Michel GAUDIN, precum şi cu alţi factori de decizie din cadrul poliţiei, jandarmeriei şi prefecturii franceze.În cadrul discuţiilor au fost agreate formele de cooperare cele mai eficiente pentru combaterea infracţionalităţii generate de cetăţeni români în Franţa, precum şi modalităţile punctuale de colaborare a celor doi poliţişti români detaşaţi în cadrul Prefecturii de poliţie din Paris.Cei doi poliţişti români vor participa, pentru următoarele trei luni, alături de colegii francezi, la misiuni operative pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii generate de cetăţeni români pe teritoriul Republicii Franceze. Ofiţerii români se află în Franţa la solicitarea colegilor francezi, care au apreciat rezultatele bune ale colaborării româno-franceze în acţiuni similare derulate în perioada anterioară. Combaterea micii infracţionalităţi generate de cetăţeni români în capitala franceză, în principalele obiective turistice, descurajarea criminalităţii organizate, a criminalităţii itinerante şi a infracţionalităţii informatice au constituit alte teme vizate de discuţiile purtate de cele două părţi.Un punct distinct pe agenda acestei acţiuni a fost vizitarea Centrului de Informare şi a Comandamentului D.S.P.A.P. (Direcţia Securităţii de Proximitate a Regiunii Pariziene), pentru realizarea unui schimb de experienţă util în îmbunătăţirea ansamblului de măsuri ce trebuie luate atât de autorităţile române, cât şi de cele franceze, pentru diminuarea infracţiunilor comise de cetăţenii români în Franţa.Pe tot parcursul vizitei, a fost subliniată excelenta colaborare dintre Ministerele de interne român şi francez, materializată până în prezent printr-o serie de acţiuni de succes pe linia combaterii infracţiunilor informatice, a traficului de utilaje agricole, a traficului de persoane şi a exploatării prostituţiei.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut