2.850 de poliţişti vor acţiona pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere de Paști

Poliţia Capitalei a mobilizat 2.850 de poliţişti, care vor acţiona în Bucureşti, pe perioada 19 – 21 aprilie a.c., în vederea menţinerii climatului de siguranţă şi linişte publică, cu ocazia desfăşurării manifestărilor religioase prilejuite de Sfintele Sărbători de Paşte – Învierea Domnului. În această perioadă, vor avea loc manifestări religioase, cu o participare numeroasă şi un aflux important de persoane care impun adaptarea corespunzătoare a activităţilor şi misiunilor ce vor fi asigurate de poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.Poliţia Capitalei va acţiona pentru menţinerea ordinii publice în zonele adiacente locurilor de desfăşurare ale manifestărilor religioase, asigurarea accesului auto riveranilor în zonele în care a fost blocată sau deviată circulaţia rutieră, fluidizarea traficului rutier în zonele în care s-a identificat în anii precedenţi necesitatea organizării unor măsuri suplimentare pentru siguranţa traficului rutier.Se va urmări cu preponderenţă prevenirea stărilor conflictuale, identificarea persoanelor cu un comportament turbulent, prevenirea furturilor din buzunare, de şi din autovehicule sau a altor acte ce pot aduce atingere bunurilor, integrităţii şi sănătăţii persoanei sau de natură să perturbe desfăşurarea normală a manifestărilor religioase.De asemenea, întrucât în aceasta perioadă se estimează şi o afluenţă mare de public şi către zonele adiacente locurilor de agrement, parcurilor, grădinilor publice, Poliţia Capitalei va acţiona în zona lăcaşelor de cult şi în alte zone de interes operativ, precum şi pentru preîntâmpinarea producerii oricăror evenimente negative, cu precădere pe timpul desfăşurării slujbelor religioase.Totodată, Brigada Rutieră Bucureşti va lua măsuri în zona lăcaşurilor de cult ortodox cunoscute din anii precedenţi cu afluenţă mare de public şi implicit de autovehicule, în vederea asigurării fluenţei traficului rutier şi pietonal în zona adiacentă acestora, precum şi dispunerea măsurilor necesare în vederea desfăşurării în bune condiţii a circulaţiei rutiere în municipiul Bucureşti. Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă bucureştenilor care vor participa la manifestările religioase, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Poliţia Capitalei face următoarele recomandări cetăţenilor :-să nu consume băuturi alcoolice dacă intenţionează să conducă autovehicule;-să achiziţioneze produsele specifice acestei perioade numai din locurile special amenajate şi doar de la comercianţii autorizaţi în acest sens;-să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;-să adopte un comportament civilizat şi respectuos faţă de ceilalţi participanţi;- să respecte indicaţiile agenţilor rutieri care dirijează traficul rutier.Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale, nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112. Totodată, puteţi sesiza problemele din trafic la numărul de telefon 021.9544. D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut