MAI solicită demisia rectorului și a prorectorului Academiei de Poliție

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a luat act de măsurile dispuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, de punere în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Iacob Adrian, și prorectorul Marcoci Petrică-Mihail.

Garda de Coastă a participat la Exercițiul ESDC 19

În data de 23.05.2019, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, a participat cu forţe şi mijloace de mobilitate navală și terestră la “Exercițiul demonstrativ în Marea Neagră cu mijloace de mobilitate navală și aeriană pentru stoparea migrației ilegale” (ESDC 2019).
Activitatea a fost organizată de către Colegiul Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, sub egida Colegiului European de Securitate și Apărare, în parteneriat cu academiile navale “Mircea cel Bătrân” şi “Nicola Vaptsarov” din Varna.

Sari la conținut