Controale privind transportul public de mărfuri şi lemn

Filtre şi verificări ale poliţiştilor de la autostrăzi şi lucrătorilor de la R.A.R., pentru prevenirea şi descurajarea nerepsectării normale legale care reglementează transportul public de mărfuri şi material lemnos.Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Autostrăzi şi I.P.J. Argeş, în cooperare cu lucrători ai Registrului Auto Român, au desfăşurat, în perioada 20 – 31 octombrie a.c., acţiuni ce au vizat respectarea legalităţii în domeniul transportului public de mărfuri. Totodată, au fost efectuate verificări privind starea tehnică a autovehiculelor care transportă material lemnos, fiind instituite filtre pe A1 şi pe D.N.7.Astfel, pe autostrada A1, în urma verificării a peste 200 de autovehicule, au fost depistate 208 de abateri contravenţionale, dintre care 86 pentru nerespectarea normelor legale privind transportul de material lemnos, 22 pentru defecţiuni tehnice, 25 pentru depăşirea dimensiunilor de gabarit, 13 pentru nerespectarea O.G. nr. 37/2007, privind pericolele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor, patru pentru nerespectarea O.U.G. 109/2005 privind transporturile rutiere şi două pentru nerespectarea O.G. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.Au fost descoperite şi 90 de contravenţii privind nerespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi şase fapte incriminate de Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.Poliţiştii au reţinut 21 de certificate de înmatriculare şi au dispus imobilizarea a trei autovehicule, fiind descoperită de asemenea, o infracţiune privind art. 281 ind. 1 din Codul Penal (nerespectarea regimului transportului rutier public).Pe D.N. 7 au fost controlate peste 160 de autovehicule, fiind descoperite 12 contravenţii şi retrase patru certificate de înmatriculare.De asemenea, au fost confiscaţi 3,2 metri cubi de material lemnos.Poliţiştii vor continua activităţile de control al transporturilor de material lemnos şi de mărfuri.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

28 de persoane au fost salvate în urma intervențiilor efectivelor MAI

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane. Detalii aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Sari la conținut