Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea DUŞA, la Conferinţa Ministerială a Forumului Salzburg

În perioada 10-11 octombrie a.c., ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea DUŞA, participă, la Matrahaza, în Ungaria, la Conferinţa Ministerială a Forumului Salzburg, eveniment organizat de Preşedinţia ungară a Forumului. Temele Conferinţei sunt axate pe subiectele de actualitate aflate pe agenda Uniunii Europene, dar şi pe aspecte din sfera cooperării poliţieneşti practice, la nivel operativ, ce se regăsesc în activitatea grupurilor de lucru organizate în cadrul Forumului. Dezbaterile vizează securitatea spaţiului Schengen, criminalitatea informatică, recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni, combaterea migraţiei ilegale, combaterea traficului de persoane, cadrul financiar multianual în domeniul afacerilor interne, dezvoltări actuale ale Strategiei Dunării. De asemenea, şefii delegaţiilor participante vor adopta programul de lucru pe 18 luni al trio-ului Preşedinţiilor Forumului Salzburg, respectiv cea a Poloniei, României şi Slovaciei. Ministrul Mircea Duşa va avea o întrevedere bilaterală cu ministrul securităţii din Bosnia şi Herţegovina, prilej cu care va fi semnat Protocolul între Guvernul României şi Consiliul de Miniştri din Bosnia şi Herţegovina pentru aplicarea Acordului între Comunitatea Europeană şi Bosnia şi Herţegovina privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, pentru gestionarea cât mai coerentă a fenomenului migraţiei ilegale şi a circulaţiei persoanelor. De asemenea, ministrul administraţiei şi internelor se va întâlni în format bilateral cu doamna Myria Vassiliadou, coordonatorul UE anti-trafic, şi cu domnul Ivica Dacic, primul-ministru și ministrul afacerilor interne al Republicii Serbia. La data de 12 octombrie a.c., delegaţia română va participa la lucrările Reuniunii Comitetului de Miniştri sub egida Convenţiei de Cooperare Poliţienească pentru Europa de Sud-Est (PCC SEE), activitatea desfăşurându-se sub egida Preşedinţiei sârbe în exerciţiu a Convenţiei din semestrul II 2012.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

28 de persoane au fost salvate în urma intervențiilor efectivelor MAI

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane. Detalii aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Sari la conținut