Grupare specializată în trafic de droguri de mare risc, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. București au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri de mare risc./ În urma unei acțiuni, au fost ridicate aproape 500 de grame de heroină, 2 persoane au fost reținute, iar față de alte două a fost dispusă măsura controlului judiciar.La data de 21 aprilie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bucureşti și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. București au efectuat percheziții la locuințele membrilor unei grupări infracționale specializate în trafic de heroină.În urma perchezițiilor, au fost ridicate 493 de grame de heroină, 3 telefoane mobile și 3 cartele SIM.Membrii grupării sunt bănuiți că ar fi comercializat heroină pe raza municipiului București.În urma administrării probatoriului, două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic international de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc, urmând a fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, față de alți 2 membri ai grupării a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.Acțiunea s-a realizat și cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut