Taxiurile din zona aeroporturilor, verificate de poliţişti

Poliţia Română a acţionat, la data de 4 septembrie a.c., în zona aeroporturilor din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Bacău şi Iaşi, pentru a verifica legalitatea activităţii de taximetrie. Au fost aplicate 167 de sancţiuni contravenţionale şi a fost ridicată o licenţă. La data de 4 septembrie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. au coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim ,,taxi” şi „rent a car”, în zona Aeroportului „Henri Coandă” Bucureşti, precum şi în zona aeroporturilor din Timişoara, Cluj-Napoca, Bacău şi Iaşi.La acţiune au participat efective de poliţie rutieră şi poliţie transporturi din cadrul Serviciilor Rutiere ale Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Ilfov, Timiş, Cluj, Bacău şi Iaşi şi a Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi.Poliţiştii au acţionat şi pe traseele dinspre şi către aeroporturi, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor.În urma acţiunii, a fost ridicată o licenţă şi au fost aplicate 167 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 prevăzute de Legea 38/2003republicată privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 154 de sancţiuni prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 5 prevăzute de alte acte normative, în valoare totală de 33.960 de lei.De asemenea, au fost retrase 16 certificate de înmatriculate şi au fost reţinute 4 permise de conducere.Alături de poliţişti, la acţiunile de control au participat şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român, Metrologiei Legale şi primăriilor locale şi jandarmi.Informaţii de background:Poliţia Română a coordonat în perioada 26 august – 1 septembrie a.c., o acţiune pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie, în zona Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti – Otopeni. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Transporturi şi Poliţiei Rutiere au acţionat zilnic, în zona aeroportului, iar în urma abaterilor constatate a aplicat 94 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 54 în conformitate cu prevederile Legii 38/2003 şi 31 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea amenzilor se ridică la 40.270 de lei.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut