Videoconferinţă cu prefecţii prezidată de ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a prezidat astazi, 5 decembrie, o videoconferinţă cu prefecţii şi autorităţile administraţiei publice locale, având ca temă pregătirile pentru iarnă şi stadiul derulării activităţilor premergătoare alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Cu acest prilej, ministrul Administraţiei şi Internelor a reamintit că, încă de acum o lună, au fost organizate comandamentele pentru situaţii de urgenţă atât la nivel naţional, cât şi judeţean, tocmai pentru a fi evitate problemele cauzate de condiţiile meteorologice. Ministrul Mircea Duşa a cerut autorităţilor responsabile să colaboreze şi să ia măsuri pentru ca activitatea socio-economică să se desfăşoare în parametrii normali, indiferent de prognoza meteo pentru următoarele zile: ”Cer autorităţilor administraţiei publice locale să acţioneze cu responsabilitate şi seriozitate şi ordon structurilor subordonate M.A.I. să ia măsuri de sancţionare acolo unde nu sunt respectate prevederile legale. De asemenea, administraţiile locale să ia măsurile necesare, dacă situaţia o impune, pentru a deschide căile de acces către secţiile de votare, astfel încât cetăţenii să-şi poată exprima dreptul constituţional de a vota”, a precizat Mircea Duşa. Referitor la stadiul pregătirilor pentru alegerile parlamentare, ministrul Administraţiei şi Internelor a menţionat că au fost parcurse toate etapele prevăzute de lege până la acest moment, urmând ca, în această săptămână, să fie finalizate celelalte sarcini din programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale. În ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei electorale, până la această dată, au fost înregistrate aproximativ 600 de sesizări, ceea ce reprezintă doar o treime din numărul total de semnalări înregistrate la alegerile locale din acest an. “În această perioadă, structurile M.A.I au luat măsurile legale faţă de toţi competitorii politici, care au încălcat legea, indiferent de formaţiunea politică pe care aceştia o reprezintă. Cer structurilor M.A.I. să rămână vigilente în continuare, astfel încât alegerile să desfăşoare în condiţii de legalitate şi normalitate”, a subliniat ministrul Administraţiei şi Internelor. Mircea Duşa a dat asigurări că au fost luate toate măsurile prevăzute de lege pentru ca procesul electoral să se desfăşoare fără probleme. La videoconferinţă, din partea M.A.I, au mai participat Secretarul de Stat, Şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă, Anghel Andreescu, şi Secretarul de Stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Cătălin Constantin Chiper, precum şi miniștrii Mediului şi Pădurilor și Sănătății, Rovana Plumb, respectiv Raed Arafat.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Minivacanță în siguranță! Vezi mai mult

28 de persoane salvate. Citește mai mult

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale  

Polițiștii rutieri au reținut peste 700 permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave

Sari la conținut