Vizita de lucru a şefului D.O.S.P., chestor de poliţie Ioan DASCĂLU, în Iordania

Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan DASCĂLU, efectuează, în perioada 12 – 16 septembrie a.c., o vizită oficială în Iordania, la invitaţia directorului general al Departamentului Securităţii Publice iordaniene, general maior Hussein Hayaa Majali. Discuţiile dintre cei doi oficiali vor fi axate, în principal, pe intensificarea cooperării poliţieneşti, dezvoltarea cooperării şi al schimbului de informaţii în domeniul combaterii crimei organizate, precum şi valorificarea cadrului juridic bilateral existent.În cadrul vizitei, secretarul de stat M.A.I., chestor de poliţie Ioan Dascălu, va avea o întrevedere cu Directorul General al Jandarmeriei Iordaniene, general maior Tawfeeq Al Tawalbeh, prilej cu care va fi realizată o evaluare a cooperării bilaterale în domeniu.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut