Intervenții în desfășurare, angajații MAI – pompieri, polițiști și jandarmi sunt în continuare la datorie, în sprijinul populației, pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase

În prezent, se acționează la nivelul în 9 județe (BC, BN, BR, CL, CS, CT,  HR, IL și TL) și în Municipiului București atât pentru degajarea zăpezii de pe carosabil și deblocarea/salvarea persoanelor ce au fost afectate, pentru împrăștierea de materiale antiderapante, cât și pentru repunerea sub tensiune a liniilor electrice.

Sunt în desfășurare intervenții pentru deblocarea persoanelor sau autovehiculelor blocate în zăpadă în județele Brăila și Ialomița.

Totodată, rămân închise preventiv mai multe sectoare de drumuri naționale și județene pe raza județelor: Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Harghita, Ialomița și Tulcea, însă se lucrează pentru degajarea acestora, urmând să fie redate circulației odată ce condițiile vor permite desfășurarea traficului în siguranță.

La nivel național sunt închise, în totalitate, unitățile de învățământ din 6 județe (BZ, BR, CL, IL, TL și VN), iar parțial în 3 județe ( AG,  BV, PH).

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, conform situației distribuitorilor de electricitate, la ora 14.00 erau nealimentate cu energie electrică 186 localități din 6 județe, fiind afectați 84.583 de consumatori finali, unde acționează 64 echipe de intervenție.

Au fost ridicate restricțiile din punctul de trecere a frontierei Giurgiu, dar, la acest moment, se înregistrează încă timpi mari de așteptare.

Totodată, accesul în Punctul temporar de trecere a frontierei Lipnița este închis.

Totodată, din cauza închiderii DN 38 Agigea – Vama Negru Vodă, la nivelul PTF Negru Vodă pe sensul dinspre Bulgaria, a fost restricționat accesul autovehiculelor cu masă maximă totală autorizată mai mare de 7,5 tone.

La ora 18.00,  expiră Codul Galben pentru zona de Sud a Moldovei, Dobrogea și Estul Munteniei, dar rămân sub Cod Galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite, până mâine la ora 23.00, Carpații Meridionali și de Curbură. Vântul va avea intensificări, temporar cu viteze de peste 70 km/h.

Până pe data de 08.02.2020, ora 02.00, vântul va prezenta intensificări temporare în estul și sud-estul țării, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, la munte, cu peste 60 km/h, dar și în restul țării, pe arii mai restrânse.

Până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a țării, vremea va fi rece, local geroasă în timpul nopților, favorizând producerea poleiului.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut