Modalități simple și rapide pentru eliberarea pașaportului.

Modalități simple și rapide pentru eliberarea pașaportului. Timpul de așteptare la ghișeu a scăzut în 2019 față de 2018 și numărul de documente de călătorie eliberate a crescut.

În anul 2019 au fost eliberate, la nivel național, 1.591.256 pașapoarte simple electronice, față de 1.368.208 eliberate în aceeași perioadă a anul 2018, constatându-se o creștere cu 16,30%.

Au fost transmise prin curier 123.700 pașapoarte simple electronice, față de 70.328 în aceeași perioadă a anului 2018, fiind înregistrată o creștere cu 75,98% la acest capitol.

De asemenea, se constată o scădere de 34,70% a cererilor depuse pentru eliberarea pașapoartelor simple temporare în 2019, comparativ cu anul 2018.

În ultimii ani, Ministerul Afacerilor Interne a implementat proceduri rapide și simplificate pentru eliberarea documentelor de călătorie, inclusiv în ceea ce privește programarea on-line, măsuri ce își dovedesc efiiența.

Vă reamintim că pentru eliberarea paşaportului simplu electronic sau a celui temporar cetățenii pot depune cererea, în țară, la oricare serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, iar în străinătate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, indiferent de locul în care au domiciliul sau reședința.

Pentru evitarea aglomerării la ghișee a fost dezvoltată și este operațională platforma de programare on-line (pentru cererile depuse în țară) www.epasapoarte.ro. Timpul de așteptare la ghișeu, în cazul în care faceți o astfel de programare, este zero.

Pentru cererile depuse în țară, termenul de eliberare a pașapoartelor simple electronice/temporare este de maximum 15 zile lucrătoare, iar timpul mediu este de 10 zile lucrătoare. Excepția o constituie cazul paşaportului simplu temporar când cererile se pot soluţiona în cel mult 3 zile lucrătoare dacă se motivează urgența. Astfel, motivele invocate pot fi de natură medicală, familiale sau profesionale, ori  de altă natură conform legii.

Direcția Generală de Pașapoarte a dezvoltat aplicația on-line ”status pașaport”, prin care cetățenii pot urmări procesul de soluționare a cererii de eliberare a pașaportului simplu electronic.

Cererile privind eliberarea paşapoartelor simple electronice pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, iar ridicarea lor se poate face din ţară, de la oricare serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, în termen de 10 zile lucrătoare.

De asemenea, există posibilitatea ca pașaportul să fie ridicat de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României în străinătate, în maxim 45 de zile lucrătoare în statele membre ale Uniunii Europene, respectiv 60 de zile în state terţe.

Taxa pentru eliberarea paşaportului simplu electronic este de 258 de lei pentru persoanele cu vârsta peste 12 ani, 234 de lei pentru persoanele cu vârsta sub 12 ani, iar pentru cel simplu temporar este de 96 de lei. Aceasta se poate achita, anterior depunerii cererii, prin următoarele modalităţi: prin internet banking, prin  virament bancar de la orice bancă unde aveţi cont deschis, prin mandat poştal (se poate efectua la orice Oficiu Poştal), prin numerar sau, după caz, prin intermediul POS-urilor instalate la casieriile Trezoreriei Statului, la casieriile Instituţiilor Prefectului, în numerar la CEC Bank sau la automatele de plată instalate la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple al Municipiului București cu sediul în PLAZA ROMÂNIA, b-dul Timişoara, nr. 26, sector 6 sau la punctul de lucru din PARKLAKE SHOPPING CENTER, str. Liviu Rebreanu, nr. 4, sector 3.

Paşaportul simplu electronic poate fi expediat, prin servicii de curierat, la domiciliul sau la reşedinţa titularului ori ale persoanei care a formulat cererea, cu suportarea de către aceştia a cheltuielilor de expediţie.

Pentru informații suplimentare privind eliberarea paşapoartelor vă recomandăm să accesați secţiunea “Întrebări frecvente” de pe site-ul www.pasapoarte.mai.gov.ro.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut