Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență au rămas principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

 

Astfel, efectivele MAI au intervenit la 4.686 de evenimente, 3.246 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.440 circumscrise situațiilor de urgență.

 

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 823 posibile infracțiuni, aproape 27% dintre acestea fiind din oficiu.

 

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 180 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 191 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 12 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

 

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 37 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 13 de autori în 12 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

 

În ultimele 24 de ore, în urma acțiunilor de creștere a gradului de siguranță rutieră, echipajele de poliție au reținut 770 de permise de conducere și au retras 284 de certificate de înmatriculare.

 

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.538 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,3 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 19 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale în valoare de 27.000 de lei.

 

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.190) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 54 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 13 persoane.

 

Au fost emise 3 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

 

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situații de urgență.

 

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.387 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

 

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 72.495 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 49 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

 

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30%.

 

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 29.091 de mijloace de transport și 111.925 de persoane, dintre care 10.644 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut