Comunicat de presă

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.477 de evenimente, 2.134 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.343 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 769 posibile infracțiuni, aproximativ 21% dintre acestea fiind din oficiu.

Vineri, s-au dispus măsuri preventive pentru 82 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 38 de autori în 33 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Echipajele de poliție au depistat 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 151 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 159 de fapte penale.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 599 de permise de conducere și retrase 262 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 6.872 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,4 milioane de lei.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat, ieri, 98 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 397 sancțiuni contravenționale, în valoare de 317.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.142) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 49 pentru stingerea de incendii și 2 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.391 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 90.287 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 393 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 25,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 22.309 mijloace de transport și 73.891 de persoane, dintre care 8.279 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut