Proiect al Codului Administrativ al României

În data de 27.04.2010, a avut loc la Sala de Marmură a Ministerului Administraţiei şi Internelor a treia reuniune a Grupului de Lucru pentru elaborarea proiectului Codului Administrativ al României, constituit prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 84/31.03.2010, în cadrul proiectului ”Un cadru legislativ mai coerent pentru o administraţie publică mai eficientă”, cod SMIS 2989, finanţat din Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.La această reuniune au participat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor domnul Marius Tiberiu Martinescu, Secretar de Stat pentru Reforma Administraţiei Publice, domnii Radu Comşa şi Paul Zai, consilieri ai ministrului administraţiei şi internelor, reprezentanţi ai Secretariatului de Stat pentru Relaţia cu Parlamentul, Unităţii Centrale pentru Reforma Administraţiei Publice şi Direcţiei Juridice, şi de asemenea, reprezentanţi ai aparatului propriu de lucru al Primului Ministru, Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, Camerei Deputaţilor, Ministerului Justiţiei, Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Academiei de Studii Economice Bucureşti şi Asociaţiei Secretarilor de Municipii din România. Scopul reuniunii a constat în continuarea activităţilor din cadrul demersului de codificare în domeniul administrativ, prin definitivarea listei actelor normative supuse codificării aferente ariei administraţiei publice locale, urmând ca pe baza acesteia să fie identificate disfuncţionalităţile în vederea propunerii de soluţii de remediere a acestora. În acest sens, a fost prezentată şi dezbătută o metodologie de lucru în vederea identificării disfuncţionalităţilor pe care le prezintă actele normative supuse codificării în domeniul administraţiei publice locale. Discuţiile purtate reprezintă un pas important în direcţia armonizării abordărilor privind demersul de codificare a legislaţiei incidente în domeniul administrativ, care alături de interesul deosebit manifestat de către participanţi asigură premisele unei colaborări fructuoase între instituţiile implicate.PERSOANA DE CONTACT: NORA BALTĂ FUNCŢIA: COORDONATOR COMPONENTA COMUNICAREDATE DE CONTACT: tel. 021.303.70.80 interior 11248, e-mail: nora.balta@mai.gov.ro[filename=comunicat_aprilie_2010_(4).doc] [filesize=comunicat_aprilie_2010_(4).doc] Nr. desc.: [downloads=comunicat_aprilie_2010_(4).doc]


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Minivacanță în siguranță! Vezi mai mult

28 de persoane salvate. Citește mai mult

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale  

Polițiștii rutieri au reținut peste 700 permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave

Sari la conținut