Container cu marfă contrafăcută, descoperit în Portul Constanţa

Aproximativ 1.600 de colete ce conţineau încălţăminte susceptibilă a fi contrafăcută, cu o valoare de piaţă estimată la 90.000 de lei, au fost găsite de oamenii legii într-un container, în Portul Constanţa Sud Agigea. Poliţişti ai Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, beneficiind de sprijinul ofiţerilor D.G.I.P.I., au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor comise în legătură cu operaţiunile de import – export şi a produselor contrafăcute ori piratate. Astfel, oamenii legii au efectuat un control asupra mărfurilor existente într-un container sosit în Portul Constanţa Sud Agigea, la data de 17 aprilie a.c., destinatarul mărfurilor din acesta fiind o societate comercială din Suceava. În urma controlului, s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 1.575 colete cu articole de încălţăminte ce purtau semnul distinctiv al unei mărci protejate, cu o valoare de piaţă estimată la 90.000 de lei.În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării şi tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârşirea faptei.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut