A.N.A./Campania naţională de prevenire „Drogurile îţi schimbă destinaţia”.

Marți, 19 februarie a.c., la Colegiului Naţional „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Instituţia Prefectului din judeţul Prahova, a lansat, la nivelul judeţului, campania naţională de prevenire „Drogurile îţi schimbă destinaţia”. La eveniment au participat drectorul Agenţiei Naţionale Antidrog, chestor de poliţie Sorin Oprea, prefectul judeţului Prahova, Marius Gabriel Sersea, primarii oraşelor Comarnic, Sinaia, Buşteni şi Azuga, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Prahova şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova.Această campanie a fost realizată în contextul noilor tendinţe ale consumului de droguri evidenţiate de studiile efectuate la nivel naţional în ultimii ani, locaţiile cel mai mult asimilate consumului de droguri fiind cele de petrecere a timpului liber (petrecerile private, discotecile, barurile etc.), precum şi având în vedere faptul că Valea Prahovei reprezintă regiunea turistică cea mai intens frecventată din România.Activităţile din cadrul campaniei „Drogurile îţi schimbă destinaţia” au ca obiectiv conştientizarea populaţiei oraşelor Comarnic, Sinaia, Buşteni şi Azuga şi a turiştilor care se deplasează pe Valea Prahovei asupra riscurilor consumului de droguri în general, şi de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive în special, fiind implementatate în perioada februarie – august 2013, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Prahova şi al Primăriilor oraşelor Comarnic, Sinaia, Buşteni şi Azuga.Principalele activităţi din cadrul acestei campanii vor consta în:- desfăşurarea a patru dezbateri cu tematică antidrog în liceele din cele 4 oraşe cuprinse în proiect;- recrutarea, în urma dezbaterilor, şi formarea unui număr de minim 80 de elevi voluntari din cele 4 oraşe care să sprijine activităţile de informare şi sensibilizare în spaţiile recreaţionale;- desfăşurarea împreună cu voluntarii formaţi a unor activităţi de informare şi sensibilizare cu privire la riscurile cosnumului de droguri adresate tinerilor în spaţiile recreaţionale (parcuri, discoteci, baruri etc.) din cele 4 localităţi cuprinse în proiect;- amplasarea în zonele de trafic ridicat şi la baza pârtiilor de ski a unui număr de minim 8 bannere cu mesajul “Drogurile îţi schimbă destinaţia”;- amplasarea unor puncte de informare la baza partiilor de ski din staţiunile Sinaia, Buşteni şi Azuga;- organizarea, în perioada 1 iulie – 31 august 2013, a minim 8 activităţi de prevenire adresate tinerilor aflaţi în taberele şcolare din administrarea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Prahova;- organizarea unei tabere de vară în perioada 13 – 17 august 2013 adresată voluntarilor antidrog participanţi la proiect în cadrul Centrelor de Agrement din administrarea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Prahova;- mediatizarea şi promovarea activităţilor din cadrul proiectului pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale Antidrog – www.ana.gov.ro. A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut