Acţiune, la nivel naţional, pentru siguranţa traficului rutier

Pentru o deplasare în siguranță, Poliția Română a dispus măsuri suplimentare, la acest sfârșit de săptămână. Astfel, polițiști de la rutieră și de la ordine publică au acționat, la nivel național, pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave și fluidizarea traficului rutier.Pe parcursul celor două zile, poliţiştii au constatat peste 220 de infracţiuni şi au aplicat aproape 15.000 de sancţiuni contravenţionale. Ca măsură complementară, au fost reţinute peste 600 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.În perioada 28 – 29 decembrie a.c., echipe mixte de poliţişti de la rutieră și polițiști de la ordine publică, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acționat, la nivel naţional, pentru reducerea accidentelor rutiere, în special a celor produse ca urmare a nerespectării limitei legale de viteză și a conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.Astfel, în cele două zile, poliţiştii au constatat 223 de infracţiuni, dintre care 168 la regimul circulaţiei rutiere şi au aplicat 14.556 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.617.479 de lei.Dintre sancţiunile aplicate, 14.007 sunt prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, respectiv 7.590 pentru viteză, 168 pentru depăşire neregulamentară, 109 pentru consum de alcool şi 6.140 alte abateri.Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 629 de permise de conducere, dintre care 208 pentru viteză, 133 pentru depăşire neregulamentară, 119 pentru consum de alcool şi 169 pentru alte abateri, fiind retrase şi 186 de certificate de înmatriculare.Poliția Română atrage atenția asupra necesității respectării normelor rutiere. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut