La datorie, pentru sărbători în siguranță

Poliția Română a fost la datorie în minivacanța de Crăciun, pentru menținerea ordinii și liniștii publice. Peste 21.000 de poliţiştii au fost la datorie, în perioada 25-29 decembrie a.c.,pentru ca toată lumea să petreacă în liniște, acționând cu fermitate ori de câte ori situația a impus-o. În această perioadă, polițiștii au constatat 1.737 de infracţiuni, dintre care 767 de natură judiciară, 529 la regimul circulaţiei rutiere, 47 de natură economico-financiară, 21 la regimul silvic, 220 conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi 153 alte genuri.Din totalul infracţiunilor, 861 au fost constatate în flagrant delict.Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 25.541 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.312.274 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 212.469 de lei.Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 5.252 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 354 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 44 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 83 la Legea nr. 171/2010, Codul Silvic, 11 la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, restul vizând alte abateri.Poliţiştii vor fi în continuare la datorie, pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea oricăror evenimente ce pot afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut