Acţiuni M.A.I. pentru combaterea contrabandei cu ţigarete

De la începutul anului până în prezent, numărul de ţigarete confiscate de structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor a depăşit cu peste 47% cantitatea totală confiscată pe întreg parcursul anului 2009. Astfel, în perioada 01 ianuarie–05 decembrie 2010, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor – Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria Română, cu sprijinul informativ-operativ al D.G.I.P.I. şi D.G.A. – au confiscat, la nivel naţional, 353.227.624 de ţigarete (aproximativ 17.661.381 de pachete), comparativ cu 240.060.638 de ţigarete (aproximativ 12.003.031 de pachete) confiscate pe tot parcursul anului 2009. Efectivele M.A.I. au acţionat în colaborare cu reprezentanţii administraţiei fiscale, realizându-se, astfel, o coordonare unitară, scopul fiind eliminarea paralelismelor şi concentrarea resurselor în vederea combaterii eficiente a contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun. Acţiunile în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, pentru descoperirea şi documentarea activităţilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul şi comercializarea ţigaretelor au continuat şi în perioada 29 noiembrie – 5 decembrie a.c., când au fost confiscate 4.089.200 de ţigarete (204.460 de pachete). Cea mai mare parte a acestora (1.847.370 de ţigarete) au fost descoperite în mijloacele de transport, restul fiind indisponibilizate în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe/târguri, a percheziţiilor domiciliare şi a controalelor în magazinele duty-free. În ultima săptămână, au fost aplicate 459 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 506.960 lei şi au fost înregistrate 50 lucrări penale, în care sunt cercetate 64 persoane. Împotriva a 50 dintre acestea a fost începută urmărirea penală, 18 sunt cercetate în stare de reţinere, iar 16 sunt arestate. De asemenea, au fost indisponibilizate 35 de mijloace de transport implicate în activităţi ilegale. În perioada de referinţă au fost verificate 1.225 de societăţi comerciale, au fost realizate 707 filtre rutiere şi 83 de percheziţii. La nivel naţional, s-au desfăşurat 151 acţiuni în zonele de frontieră, 618 în pieţe şi târguri, 508 pe rutele de transport şi 309 în alte zone. Zilnic, în aceste activităţi au fost angrenaţi în medie 2.235 de poliţişti, 171 de jandarmi, 194 de poliţişti de frontieră şi 67 de lucrători din alte structuri. Prejudiciul cauzat de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, respectiv 23 iunie a.c., în urma activităţilor ilicite cu produse din tutun, a fost de 29.720.168 lei (492.242 lei în ultima săptămână), din care a fost recuperată suma de 11.102.266 lei (328.595 lei în ultima săptămână).


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut