Autovehicule de transport mărfuri, verificate de poliţiştii români şi maghiari

În această dimineaţă, poliţiştii timişeni şi omologii lor maghiari acţionează pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare şi transportului de mărfuri.Poliţiştii verifică autovehiculele care transportă mărfuri achiziţionate de pe teritoriul Ungariei, pe ruta Szeged – Kiszombor – Cenad – Timişoara, destinate comercializării ilegale în Timişoara. În baza protocolului de colaborare în domeniul cooperării transfrontaliere, încheiat între Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş şi Căpitănia de Poliţie Csongrad, astăzi, 18 iulie, începând cu ora 05.00, poliţiştii din cadrul celor două instituţii, împreună cu specialişti din cadrul Autorităţii Vamale Maghiare şi comisari ai Gărzii Financiare Timiş, efectuează acţiuni comune pe ruta Szeged-Kiszombor – Cenad – Timişoara.Acţiunile vizează identificarea persoanelor care transportă mărfuri (produse agroalimentare, cosmetice, flori etc.) achiziţionate din Ungaria, fără documente legale de provenienţă sau cu documente falsificate. Astfel, aceste persoane se sustrag de la plata obligaţiilor fiscale, mărfurile urmând a fi comercializate în Timişoara, fără documente legale.O echipă de poliţişti de investigare a fraudelor s-a deplasat pe teritoriul Ungariei, unde, alături de omologii lor, unde verifică toate autovehiculele înmatriculate în România, care transportă mărfuri achiziţionate din zona oraşului Szeged.Totodată, echipe mixte de poliţişti rutieri, de investigare a fraudelor şi comisari ai Gărzii Financiare Timiş, efectuează controale pe ruta Cenad – Timişoara.De asemenea, echipele mobile ţin în permanenţă legătura cu poliţiştii din punctul fix, pentru schimbul operativ al informaţiilor.I.GP.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut