Călătoriile cu trenul, de “Sfânta Maria”, vegheate de poliţiştii de la transporturi

Poliţia Română recomandă călătorilor care vor pleca la drum cu trenul, în minivacanţa de Sfânta Maria, să fie atenţi la bagaje, când se află la ghişeele caselor de bilete sau în locuri aglomerate și când urcă pe scara vagonului!În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, peste 650 de poliţişti de la Transporturi vor patrula zilnic, în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată, precum şi în aerogări, pentru o călătorie ferită de evenimente neplăcute. 657 de poliţişti de la structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea, în medie, a 278 de trenuri de călători, cu precădere pe rutele către și dinspre staţiunile montane şi litoral, a 307 staţii şi triaje de cale ferată, pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor de / din bagaje şi din buzunare, precum şi a 15 aerogări internaţionale şi naţionale. Totodată, 68 de trenuri de marfă vor şi însoţite, pe durata deplasării, de către poliţişti. La data de 15 august se sărbătoreşte şi Ziua Marinei Române, respectiv Ziua Forţelor Navale. Poliţiştii de la transporturi vor fi prezenţi în toate porturile şi oraşele de la Dunăre şi mare. Aceştia vor acţiona cu navele din dotare pe Dunăre şi pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, pentru a asigura buna desfăşurare a manifestărilor în zonele de competenţă. * * * Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei de Poliţie Transporturi, recomandă călătorilor să fie atenţi atunci când urcă pe scara vagonului, pentru a nu deveni o victimă a celor care fură din buzunare. Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dvs. atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje. Nu vă faceţi „prieteni” de ocazie dintre persoanele din compartiment şi nu consumaţi băuturi sau alimente de la necunoscuţi. Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi, de îndată, poliţiştii de la transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători sau din aeroporturi.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut