Captură de heroină, în urma unui control în trafic

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog din cadrul I.G.P.R. şi procurorii D.I.I.C.O.T. au ridicat, în vederea confiscării, 75 de kg. de heroină, în urma unui control în trafic. Două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc. Poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog din cadrul I.G.P.R. şi procurorii D.I.I.C.O.T.– Structura Centrală au destructurat o grupare infracţională, specializată în traficul internaţional de droguri de mare risc, pe ruta Turcia – România – Europa de Vest.La data de 9 decembrie a.c., a fost oprit în trafic un autotren, care efectua un transport de dulciuri pentru o societate comercială, al administrator este o femeie. În urma controlului, au fost descoperite 75 de kilograme de heroină. Drogurile erau disimulate în plicuri sigilate de aproximativ 150 de grame, printre produsele alimentare transportate (biscuiţi, băuturi răcoritoare, praf de budincă). În cauză, a fost identificat organizatorul acestui transport de droguri, un cetăţean turc.În urma investigaţiilor a reieşit faptul că, în cursul anului 2013, cei doi (femeia şi cetăţeanul turc) ar fi deţinut şi transportat diferite cantităţi de heroină, din Turcia în România, pentru a fi vândută. La data de 9 decembrie a.c., a fost începută urmărirea penală împotriva a celor doi suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc. Ulterior, a fost efectuată şi o percheziţie domiciliară la locuinţa acestora. În cauză, au fost indisponibilizaţi 4.000 de euro, 900 de lei şi mai multe telefoane mobile şi cartele SIM.Faţă de bărbat a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie sesizat Tribunalul Bucureşti în vederea luării măsurii arestării preventive.Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi S.R.I..Activităţile au fost efectuate cu sprijinul Direcţiei Generale a Vămilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut