Comunicat de presă

Angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.451 de evenimente, 2.931 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.520 situații de urgență.

Polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului rutier. Ca urmare a acțiunilor desfășurate în acest sens, polițiștii rutieri au retras 393 de certificate de înmatriculare și au reținut 859 de permise de conducere, dintre care 132 pentru consum de alcool și 18 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 266 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 282 de fapte penale, iar pentru 38 de persoane s-au dispus măsuri preventive.
Totodată, au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Dintre cele 840 de posibile infracțiuni semnalate la nivelul structurilor de poliție, peste 30% au fost sesizări din oficiu.

În intervalul menționat, polițiștii și jandarmii au constatat 12.156 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4,9 milioane de lei. La rândul lor, duminică, pompierii au efectuat 43 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate două obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 143 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 216.000 lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.229 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 147 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 10 persoane.

Duminică, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 9 persoane.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, au intrat în țară 34.594 de mijloace de transport și 135.101 persoane, dintre care 8.947 de cetățeni ucraineni.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.462 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 156.136 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 14 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 26,5%.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

28 de persoane au fost salvate în urma intervențiilor efectivelor MAI

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane. Detalii aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al MAI. Detalii aici

Sari la conținut