Comunicat de presă

Polițiștii desfășoară, joi, 9 iunie a.c., 15 acțiuni operative și 108 percheziții în dosare penale care vizează combaterea faptelor ilegale din domeniile: arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice, investigații criminale, combaterea criminalității organizate.

Într-unul dintre dosare, efective din cadrul Poliției Române – Direcția Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul altor structuri, pun în executare mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov și Călărași.

Acțiunea urmărește documentarea activității infracționale a unui grup de persoane bănuite că ar deține arme și muniții, fără drept, precum și că ar fi săvârșit furturi, cămătărie și șantaj, în județul Ilfov și municipiul București.

Au fost descoperite și indisponibilizate, în vederea confiscării 3 arme de foc, dintre care o armă letală cu glonț de calibrul 7,64 mm, tip carabină, o armă letală cu țevi lise de calibrul 16 mm, un pistol supus autorizării, cu gaz, de calibrul 8 mm și arme albe, dintre care 2 baionete, 2 macete, un cuțit tip sabie, cu mâner detașabil și mai multe cuțite de dimensiuni mari.

De asemenea, au fost descoperite 17 cartușe cu glonț de calibrul 7,64 mm, 21 de cartușe cu calibrul de 16 mm și muniția aferentă de  calibrul 8 mm, pentru pistolul supus autorizării.

La o persoană vizată, au fost găsiți aproximativ 67.000 de euro, despre care există bănuiala că ar proveni din săvârșirea de infracțiuni.

Totodată, polițiștii de la economic, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu luptători pentru acțiuni speciale și criminaliști, desfășoară percheziții domiciliare, în municipiul Bacău, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de fals informatic, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, privind procesul de vaccinare anti COVID-19.

În ultimele 24 de ore, angajații MAI au intervenit la 4223 de evenimente, 2.736 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.487 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 894 de posibile infracțiuni, peste 20% dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, miercuri, s-au dispus măsuri preventive pentru 82 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 56 de autori în 32 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 165 de autori de infracțiuni care au săvârșit 179 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 25 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Tribunalul Neamț a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de 5 persoane cercetate într-un dosar instrumentat de polițiștii din cadrul IPJ Neamț.

Astfel, la data de 6 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, în colaborare cu cei ai Serviciului Investigații Criminale au efectuat 9 percheziții domiciliare, în județul Neamț, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri de mare risc.

În urma perchezițiilor au fost puse în aplicare 20 de mandate de aducere și au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 500 de grame de substanță pulverulentă albă, susceptibilă de a avea efecte psihoactive, 20 de grame de amfetamină, 40 de comprimate ecstasy, 500 de grame de pulbere albă, folosită pentru amestecul substanțelor psihoactive, 4 cântare electronice, un pistol neletal, un dispozitiv de mărunțit tip grinder și 15 telefoane mobile.

Miercuri, 8 iunie a.c., în urma acțiunilor desfășurate pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 627 de permise de conducere și au retras 277 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 8.572 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei. Totodată, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 201 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 869 de sancțiuni contravenționale în valoare de 153.300 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.262) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 63 pentru stingerea de incendii, 3 pentru descarcerare. Au fost emise 10 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor a fost salvată o persoană.

La rândul lor, și polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane, cu intenții suicidale.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 15 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.356 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 37.182 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 643 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 46,3%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 22.397 de mijloace de transport și 79.822 de persoane, dintre care 8.509 de cetățeni ucraineni.

 DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

28.439 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici

151 de persoane au fost prinse de structurile de ordine publică în momentul sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni, detalii aici

521 de șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, vezi știrea aici

Peste 28.400 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Bilanțul intervențiilor din ultimele 24 de ore. Citiți aici

Activități de prevenire desfășurate la Festivalul CF MOTO DAYS ADVENTURE FEST de la Mioveni. Vezi aici

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Vezi aici

Sari la conținut